headline photo

Lecţii de înot pentru adulţi

joi, 24 martie 2011


Adulţii sunt unii dintre cei mai docili „învăţăcei“, dintre toţi elevii mei. Fie că vin singuri, fie însoţiţi de propriul copil, ei devin foarte repede ascultători şi reuşesc să-şi depăşească frica legată de apă. Căci despre fobia de apă vorbim în cazul multor „oameni mari“ care nu ştiu să înoate.

Spre deosebire de alte sporturi, înotul este chiar indicat adulţilor pentru că îi ajută, indiferent ce vârstă ar avea, să se menţină în formă, fără a face un efort exagerat. Mai mult, au ocazia să înveţe proceduri mai complicate ale acestui sport, precum săriturile în apă sau tehnicile de înot pe sub apă. Ba chiar pot fi iniţiaţi în metode simple, dar foate utile cu ajutorul cărora se pot salva de la înec atât pe ei înşişi, cât şi pe ceilalţi.

Beneficiile acestui sport asupra unui adult sunt multiple – îmbunătăţeşte funcţiile aparatului cardio-vascular şi ale celui respirator, oferă o condiţie fizică extraordinară şi un tonus excelent. Lecţiile de înot aduc adulţilor o incredibilă rezistenţă cardio-pulmonară, stimulează circulaţia sangvină, ajută la menţinerea unei presiuni arteriale stabile, reduce riscul afecţiunilor cardiovasculare, dezvoltă majoritatea grupelor musculare - tonifică muşchii fesieri şi pectorali, are un rol important în dezvoltarea armonioasă a abdomenului, coapselor şi gambelor. De asemenea, fortifică articulaţiile, prevenind posibilele leziuni, dezvoltă flexibilitatea, generează stări pozitive, este de ajutor în depăşirea stărilor de anxietate şi reduce simptomele depresiei. Practicarea exerciţiilor în apă permite o libertate de mişcare pe care nu o poţi obţine în afara bazinului.

În plus, înotul poate fi practicat în moduri cât mai diverse şi poate fi adaptat necesităţilor fiecărei persoane.
Pentru a înota este nevoie de un anumit tip de respiraţie şi de coordonarea corectă dintre mâini şi picioare. Nu este greu deloc să îndeplineşti aceste condiţii. Înotul nu suprasolicită organismul, ba chiar îl protejează. Important este să mergi la bazin cel puţin o dată pe săptămână.

În general, o şedinţă de înot durează 60 de minute. Începătorii au nevoie, în medie, de 8 şedinţe consecutive pentru a se obişnui cu principalele tehnici ale acestui sport (respiraţie, mişcări specifice, sincronizarea între mâini şi picioare etc). De obicei depinde de fiecare cursant cât de repede îşi însuşeşte mişcările specifice înotului.

Pentru lecţiile de înot ai nevoie de costum de baie/slipi, papuci, un prosop şi o cască pentru protejarea părului, dar mai ales multă voinţă. Şi mai ţineţi minte un lucru „niciodată nu eşti prea mare pentru a învăţa să înoţi“!

Înotul şi lordoza

miercuri, 23 martie 2011

Vă propuneam mai demult un serial despre bolile care pot fi corectate sau ameliorate cu ajutorul apei, în speţă a înotului.

Astăzi vom vorbi despre lordoză.

Lordoza este o deviaţie a coloanei vertebrale cu convexitate anterioară, prin exagerarea curburilor normale ale coloanei. Din cauza tonusului crescut şi muşchiului iliopsoas şi slăbirii tonusului abdominalilor, bazinul cade mai mult înainte decât normal şi astfel se exagerează curbura lombară. O cauză favorizantă la fete este purtarea încălţămintei cu tocuri înalte, care duc la înclinarea bazinului înainte şi a trunchiului înapoi.
Aparitia lordozei a fost pusă pe baza poziţiei incorecte a corpului, fie din obişnuinţă, fie din cauza vreunei slăbiciuni a muşchilor. În unele cazuri lordoza apare la femei după sarcină, deoarece există o slăbiciune a muşchilor abdominali.
Lordoza este prezentă şi în locurile cu luxaţie congenitală de şold bilaterală şi în spondilolistezis, adică alunecarea în faţă, parţială sau totală, a unei vertebre sau a unui segment de coloană vertebrală.
Tratamentul lordozei constă în reechilibrarea bazinului, care rezultă din acţiunea a două cupluri antagoniste: muşchii abdominali şi fesieri - cuplul corector şi muşchi lombari şi iliopsoas - cuplul deformant.

În tratamentul profilactic al lordozei, înotul şi gimnastica respiratorie au o mare eficienţă, potrivit specialiştilor.

Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rând, procedeele bras, spate, fluture. Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de rechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a dezvoltării simetrice a toracelui.

Gimnastica respiratorie în apă se face sub formă de înot sau programe specializate. Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, cel care se tratează fiind imersionat până la bărbie, membrele inferioare întinse şi atingând fundul bazinului cu vârful degetelor de la picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale.

Vă prezint mai jos o serie de exerciţii ce pot fi folosite cu succes pentru tratarea lordozei fără a merge la spital.

A. – din pozitia decubit dorsal, cu genunchii indoiti, executa :
ex. 1 – cu bratele pe langa corp : apropierea si departarea omoplatilor (de 10-15 ori);
ex. 2 – ridicarea regiunii cervicodorsale de pe sol ( capul ramane punct de sprijin), de 8 – 10 ori ;
ex. 3 – ridicarea lenta a bratelor prin lateral , pana ajung in prelungirea trunchiului – inspiratie ; coborarea bratelor – expiratie ( de 10-15 ori);
- din pozitia decubit dorsal , cu genunchii indoiti , executa :
ex. 1 – ridica barbia in sus coborand umerii spre sol , apoi coboara barbia cu ceafa lipita de sol si ridica umerii de pe sol (de 8 – 10 ori);
ex. 2 – exercitii de ridicare si de coborare a omoplatilor , cu ceafa lipita de sol ( de 10 ori );
ex. 3 – inclinarea capului spre dreapta si spre stanga , cu tendinta de a lipi urechea de umar (de 10 ori);
ex. 4 – rasucirea capului spre dreapta si spre stanga ( miscarea se realizeaza descriind un arc de cerc cu barbia , de un umar spre celalalt – de 10 ori ) ;
• din rotatie ( rasucire ) dreapta apoi stanga se ridica usor capul de pe sol , cu barbia proiectata inainte .

B. – din pozitia pe genunchi si sprijin pe palme , executa :
ex. 1 – indoirea coatelor , cu apropierea pieptului de sol ( de 8 -10 ori);
ex. 2 – mers in patru labe , cu pieptul cat mai aproape de sol ;
ex. 3 – pe genunchi , pe calcaie sezand , cu bratele intinse inainte pe sol – expiratie ; ducerea trunchiului inainte , prin tararea pieptului pe sol si flectarea bratelor , pana ajunge in pozitia pe genunchi , cu sprijin pe palme – inspiratie ( de 8 -10 ori);
ex. 4 – pe genunchi ; mainile la spate : aplecarea trunchiului inainte ( de 8 -10 ori );
ex. 5 – pe genunchi , cu mainile la ceafa : aplecarea trunchiului inainte ( de 8 – 10 ori ) .

C. - din pozitia decubit ventral , cu mainile incrucisate sub barbie
ex. 1 – asezarea succesiva a barbiei si a fruntii pe maini ( de 10 ori ) ;
ex. 2 – ducerea barbiei spre umarul stang , apoi spre cel drept ( de 10 – 15 ori ) ;
ex. 3 – cu bratele intinse si fruntea sprijinita pe sol , ridica capul de pe sol cu „ dubla barbie„.

D. – din pozitia decubit lateral , executa :
ex. 1 – ridicarea capului cu tendinta de a apropia urechea de umar ( valabil si pe stanga si pe dreapta ) de 8 – 10 ori ;
ex. 2 – capul sprijinit pe bratul indoit se ridica capul contra rezistentei opuse de mana cealalta ( de 8 – 10 ori ).

E . – din pozitiile stand sau sezand , exercitii cu bastonul tinut la ambele capete, executa :
ex. 1 – cu bastonul tinut la spate de la capete , mers cu extensia bratelor si ducerea bastonului inapoi ;
ex. 2 – mers fandat , cu bastonul fixat la nivelul omoplatilor ;
ex. 3 – din mers , exercitii de extensie a bratelor cu arcuire sus si lateral;
ex. 4 – ducerea bastonului sus, cu arcuirea bratelor, privirea urmareste bastonul (de 10 ori):
- un brat sus, celalalt lateral, se duce bastonul spre spate;
- la fel , de partea cealalta ( de 10 ori ) ;
ex. 5 – bastonul sprijinit pe omoplati , aplecarea trunchiului inainte la 40˚ – 50˚ cu arcuire si capul sus – revenire ( de 10 ori );
ex. 6 – din sezand pe scaun , respiratie diafragmatica cu relaxarea peretelui abdominal in inspiratie si contractarea acestuia in expiratie ( de 8 ori ) ;
ex. 7 – din sezand ( scaun sau pat ) cu trunchiul incovoiat : trunchiul se ridica in inspiratie si se relaxeaza concomitent cu o expiratie fortata ( de 8 ori ).

F– din pozitia pe genunchi si sprijin pe palme, executa:
ex. 1 – indoirea coatelor cu coborarea pieptului si ridicarea capului – privirea inainte – revenire ( de 8 ori ) ;
ex. 2 – indoirea coatelor cu ridicarea alternativa a unui picior intins inapoi – revenire ( de 8 ori);
ex. 3 – ridicarea bratului si piciorului opus – revenire ( de 8 – 10 ori) – se repeta cu membrele de cealalta parte ;
ex. 4 – mers in patru labe – 1 minut, capul in prelungirea trunchiului .

Bibligrafie: Programe de gimnastica medicala, Ed Medicala 1974, Baciu C
Manuel de gymnastique medicale Paris,Masson,1960 Lessur J

Concursul de verificare de la Suceava

luni, 14 martie 2011

Ştiu că am întârziat cu acest articol despre concursul de la Suceava şi îmi cer scuze. Competiţia a fost una de verificare înaintea concursului din Germania. Am vrut să văd pe ce picior jucăm, ca să zic aşa. Am avut parte de un drum lung şi plictisitor pentru copii şi doar zăpada a mai înveselit un pic feţele. Din păcate, cei mici nu au avut timp suficient să se şi joace. Organizarea sucevenilor a fost aproape excelentă - că doar întotdeauna există loc şi de mai bine. Cupa Bucovinei 2011 s-a dovedit a fi o competiţie destul de puternică şi au existat şi surprize în clasament. Am văzut concurenţi care îşi rodeau efectiv unghiile, alţii care au plâns din cauza nereuşitelor. Ai noştri au fost cei mai echilibraţi. Au arătat că ştiu să suporte bine şi succesul şi nereuşita, au dat dovadă de fair-play - ceea ce este mai important decât orice rezultat în sport. Într-un cuvânt am fost foarte mândru de ei şi sunt convins că mai târziu, fie că vor avea rezultate excelente în sport, fie că nu, vor fi nişte oameni de calitate. Vreau să le felicit pe fete pentru rezultatele lor. La grupa lor de vârstă - 2002 - Carla s-a situat pe locul 7, la 50 m spate şi pe 12, la 50 m liber, iar Maria pe 10 la 50 m spate şi 11 la 50 m liber. Cârcotaşilor li se va părea că rezultatele nu sunt cine ştie ce, dar eu vă asigur că sunt. În primul rând pentru că a fost un concurs tare, dar şi pentru că fetele nu fac antrenamente multe, ci practică înotul de plăcere. În consecinţă nu se pregătesc special pentru concursuri ca acestea. Dar pentru că am văzut că sunt ambiţioase şi pot mai mult, o să încercăm împreună să mărim ritmul şi antrenamentele.
În concluzie, ne pregătim pentru concursul din Germania şi sperăm să fim mai buni.