headline photo

Concursul TYR de la Piteşti, o reuşită

marți, 15 noiembrie 2011



Aş greşi dacă nu aş preciza că pentru unii dintre participanţii la acest concurs a fost mai degrabă o experienţă utilă decât o reuşită. Însă în viaţă nu avem parte doar de reuşite. Cum spune un psiholog celebru, nu există succes sau ratare, ci doar experienţe pozitive şi negative, din care, fireşte, trebuie să învăţăm câte ceva.
Vreau să-i felicit pe toţii medaliaţii Clubului de Înot Delphin Constanţa, dar şi pe cei ne-medaliaţi, doar pentru că au avut curajul să participe. Cu toţii au avut câte ceva de dovedit. Unii şi-au atins ţelul - cum ar fi Vlad, care nu m-a lăsat până nu s-a văzut cu mingea aia de vreo 80 de lei de la Decathlon (i-o promisesem dacă ia medalii) sau Alesia sau Alexandra, iar alţii nu au reuşit să urce pe podium, deşi ar fi putut. Pentru cei din urmă, ştiu eic are, soluţia este una simplă - mai multă ambiţie şi prezenţă la antrenamente.
În rest, despre concurs numai de bine. Organizarea a fost impecabilă, iar premiile pe măsură. Cine a urcat pe podium a plecat cu braţele pline. Piteştiul a dovedit, încă o dată, că poate să adune sponsori puternici. Ce nu înţeleg eu este altceva... Cum în oraşul de la mare acest lucru nu este posibil?! De ce această lipsă de interes din partea tuturor pentru acest sport şi pentru copiii talentaţi din acest oraş?! Poate odată, cândva, cineva va şi răspunde la aceste întrebări sau, mai bine, va lua atitudine!
Despre rezultatele copiilor la această competiţie, dar şi fotografii, puteţi citivedea mai jos:
http://observator.ro/delfinii-s-au-intors-cu-tolba-plina-de-la-pitesti-119271.html
http://www.cugetliber.ro/1321308000/articol/112175/cum-au-scos-delfinii-medalii-din-piscina/