Sportivii nu au nevoie de acte de caritate!

Ma straduiesc de ceva vreme sa scriu despre goana noastra nebuna spre marea performanta pe care si-o doreste Vlad, insa mereu apare cate ceva sa ma traga inapoi. M-a convins, intr-un mod cu totul ciudat, atitudinea unui reporter (culmea!) de televiziune. De fiecare data cand lumea vorbeste despre Vlad si ii admira munca si rezultatele ma incearca un soi de stanjeneala, ca si pe el de altfel. Ca sa nu spun de cazurile cand primeste aprecieri de la oameni care au avut rezultate deosebite in inot, cum este Razvan Florea sau Camelia Potec sau mai stiu eu cine..

Si deunazi, prietenul de pe FB al unui bun prieten de-al nostru, animat de cele mai bune intentii in ceea ce-l priveste pe Vlad, ii transmite acestuia ca o anume institutie de presa din Romania nu face “actiuni de caritate”, ci este o televiziune serioasa de stiri. “UpS!”,ma gandesc eu. Am cerut eu bani sau alte foloase material? Nu am cerut nici macar un reportaj despre copilul meu. Ele au venit la initiative altor oameni din presa. Ca rezultatele unui copil de 11 ani la un concurs international de inot nu ti se par a fi interesante pentru o stire pot intelege (am lucrat in presa si stiu ca nu depinde de reporter in totalitate acest aspect), dar sa crezi ca acest copil sau parintii, prietenii lui vor bani (banuiesc ca intra la categoria sponsorizare,nu?) este deja prea mult.

N-am cerut in viata mea vreun ban pe spinarea copilului meu. Mici macar nu m-am gandit la asa ceva. Il voi sustine financiar atata vreme cat voi putea, voi face sacrificii pentru ca si el face pentru sportul acesta,iar cand vom fi in vreun impas, voi gasi, cu siguranta o solutie alternativa, dar in niciun caznu voi apela la o institutie de presa pentru a ma “sponsoriza”. Am fost crescuta sa ma descurc singura in orice situatie, sa ma bazez pe mine, in primul rand, pe munca mea si pe familia mea, iar eu incerc sa le transmit si copiilor mei acelasi lucru pentru ca mi se pare o atitudine sanatoasa din toate punctele de vedere.

In ultima veme diverse personae m-au tot intrebat de ce are nevoie Vlad sa continue in sport. Primul gand a fost – “Sanatate”. In sportul de performanta, corpul si psihicul se erodeaza, daca nu le ingrijesti corespunzator. Sportivii mari pot confirma, sunt sigura de asta.De aceea Vlad are nevoie de masaj de recuperare, gimnastica recuperatorie, alimentatie corespunzatoare sanatoasa, sedinte de psihoterapie, etc.

Urmeaza gandul 2 – “bazin de 50 m”. Constanta l-a avut. Acum este sala de evenimente. Mai are unul, neomologat pentru ca-I lipsesc cativa centimetri. Nu te poti apropia de el pentru ca apartine Marinei Miltare, adica viitorii marinari se antreneaza acolo.Si asta cred ca spune multe. Concluziile le trageti voi.

Gandul 3 – “un sistem de invatamant adecvat”. Nici nu va inchipuiti cat muncesc la scoala si pentru scoala unii sportivi (ca sunt unii care nu dau doi bani). Vlad isi face temele jumatate acasa, jumatate la bazin. In total, aproximativ 2-3 ore de lucru individual in fiecare zi. Are rezultate bune si foarte bune la scoala, dar oricand ar mai inota vreo 50 de bazine decat sa mai faca ceva suplimentar la matematica sau sa citeasca vreo carte. Nu-i in regula treaba asta, ma gandesc eu. Scoala a pierdut meciul asta.

Gandul numarul 4 – “sistem de premiere” adecvat pentru sportivii valorosi. Este rusinos pentru statul roman si autoritatile locale, ca sa nu spun jenant si revoltator, sa premiezi cei mai buni sportivi ai tai, la un Campionat National, cu o medalie sau cu o diploma. Si asta se intampla de ani de zile,de dinainte de Revolutie cred. Scuza Federatiei, cel putin la inot, este “nu sunt fonduri suficiente”. Copiilor nu le trebie mult sa fie fericiti. Pe ei ii bucura lucrurile simple: un tricou cu numele lor si denumirea concursului la care au participat, o cupa mare, pe masura eforturilor, un pix pe care sa scrie “Esti invingator!”, etc. In Romania, doar unele cluburi private (cele mari) au inceput sa mai schimbe lucrurile din punctul acesta de vedere, in rest totul merge ca acum o suta de ani, poate si mai rau.

Gandul numarul 5, ultimul, dar nu cel de pe urma, - “colegi pe masura lui”. In inot ai nevoie de competitie, de colegi ambitiosi, muncitori, care sa traga langa umarul tau, sa-ti sufle in ceafa, sa-ti fie adversari, dar si prieteni. Din pacate, nu multi copii si parinti sunt dispusi sa faca sacrificii pentru sport, iar Vlad sufera de fiecare data cand la unele antrenamente se vede singur in bazin sau cand la antrenamentul de dimineata lipseste vreunul dintre cei multi – 4 (!) la apel. Sufera din punct de vedere emotional, dar si ca sportiv. Are de pierdut. La concursuri este altceva. Are mereu concurenta si asta este bine. Sunt copii buni si muncitori cei cu care concureaza el si asta il motiveaza. Nu le cunosc povestile, insa sper sa performeze in sport vreme indelungata pentru ca astfel imi vor ajuta copilul si Vlad pe ei.

Sunt multe lucruri nespuse despre viata de inceput a unui sportiv, dar cert este ca el nu are nevoie de actiuni de caritate, ci de conditii normale de viata si educatie (vedeti ca nu zic speciale deoarece consider ca in fiecare copil exista potential pentru performanta, fie ca este in sport, stiinta sau arte) Ar trebui sa le acordam sanse egale tuturor ca sa avem mai multi spportivi ca Simona Halep si Razvan Florea,  mai multi matematicieni care sa castige concursuri internationale la NASA sau filosofi sau artisti de renume! 

Vlad s-a întrecut cu italienii şi a ieşit învingător

Italia e minunată, scumpă şi plină de români....Vlad nu a apucat să se dezmeticească bine şi să se bucure de ceea ce a văzut, poate altă dată... În schimb, a făcut o figură foarte bună la concursul Twins Cup şi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de 2 ori - la 50 m spate şi 50 m bras, în condiuţiile în care lipsise la câteva antrenamente, scuzat fiind de faptul că s-a luptat cu vărsatul de vânt. Iată şi detaliile concursului, le găsiţi pe siteurile acestea: http://observator.ro/delphinii-au-fost-in-top-143350.html sau http://www.telegrafonline.ro/1336078800/articol/197819/inotatorul_vlad_rogoveanu_invingator_la_cupa_8220twings8221.html.
În rest, ne-am săturat de pizza şi paste delicioase, ba mai mult, am asezonat totul cu multă îngheţată. Ne-am întors acasa cu gândul de a reveni în Italia, dar în alte condiţii.
Andreea

Campion la Cupa Hunedoara

De data aceasta, Ionuţ n-a mai participat ca antrenor la Cupa Hunedoara, dar nici nu l-a însoţit pe Vlad la concursul de la Hunedoara, care a avut loc sâmbătă, 3 decembrie. Misiunea mi-a revenit mie. Aşa că am fost cu ochii în patru pe copilul meu care are mereu emoţii înainte de a intra în concurs, cum este şi firesc. Îşi roade unghiile, bate cadenţat din picior şi îşi încrucişează braţele, punând mereu o barieră între el şi ceilalţi. Refuză să intre în discuţii contradictorii cu ceilalţi concurenţi, vorbeşte monosilabic şi este numai urechi să-şi audă numele la ţarc. Toate acestea le face involuntar, fireşte. Nu aude şi nu vede nimic altceva care nu are legătură cu scopul lui. De nenumărate ori l-am strigat din tribune să-i atrag atenţia spre altceva sau, pur şi simplu, să-i fac semne de încurajare. Degeaba. El şi-a văzut de ale lui. Ritualul emoţional are loc până în momentul în care a atins apa. De acolo încep emoţiile mele pentru că acolo, în apă, devine altul. Alt Vlad - numai zvâc, necondus de emoţie, ci doar de apă. Îţi este mai mare dragul să-l priveşti, dar câteodată mie îmi bate inima aşa de tare că mă ia ameţeala şi îmi vine să întorc capul, poate-poate mă mai calmez. Rezist tentaţiei însă doar ca să-i văd victoria. Nu victoria împotriva celorlalţi, ci pentru el, pentru plăcerea lui. Mă bucură asta. Este modest şi nu se laudă în faţa celorlalţi copii cu succesele lui. Ca mamă mi-aş dori să se bucure mai mult pentru orice medalie, însă îmi dau seama că, fără să ştie, Vlad se pregăteşte emoţional pentru un succes şi mai mare, pentru o emoţie supremă. Îşi calculează evoluţiile şi efortul, bucuria şi mâhnirea într-un fel în care mă uimeşte de fiecare dată şi mă face să mă gândesc CE MINUNE ESTE COPILUL! Indiferent în ce moment, părinţii ar trebui să-şi aducă aminte, chiar şi când sunt supăraţi şi nervoşi, că micuţii lor sunt minunile acestei vieţi. Ei ne încarcă pozitiv de fiecare dată. Ei nu pot verbaliza tot ceea ce simt, însă ne transmit nouă adulţilor toată energia pozitivă din lume. Măcar de-am şti s-o recunoaştem şi s-o folosim...
P.S. Vlad a luat 3 medalii de aur şi una de argint. A fost premiat pentru cea mai bună perfomanţă la categoria sa de vârstă cu Cupa Hunedoara. Felicitări şi Alexiei, care a avut performanţe deosebite şi ea, reuşind să ia Cupa Hunedoara la categoria sa de vârstă, fete, 2003, dar şi lui Andrei pentru participare.

De Ziua Copilului, despre sport şi educaţie

Dragi copii, părinţi, bunici, profesori şi antrenori, m-am hotărât să vă scriu pentru că m-am săturat să mă tot lovesc de îndemnuri false despre cum e mai bine să-ţi educi copilul. Majoritatea oamenilor au tendinţa să îndemne copiii în doar două direcţii, complet distincte: fie către sport, fie către şcoală alias educaţie. Din punctul meu de vedere este complet eronat. Sportul nu poate exista fără educaţie, cum nici educaţia de calitate nu se poate face fără sport. Mă lovesc zilnic de tineri şi copii palizi, cu ochii încercănaţi, aduşi de spate, cocoşaţi de atâta stat la calculator sau, dimpotrivă, de unii cu o energie inepuizabilă, mereu în mişcare, cu obrajii în flăcări, dar cu un vocabular de mahale, fără maniere, plini de tupeu nesimţit şi semianalfabeţi. Pe primii lumea îi cataloghează drept tocilari, iar pe ultimii derbedei. Dacă cineva le-ar spune copiilor că trebuie să fie sănătoşi pentru a putea învăţa cu folos şi că sănătatea atât fizică, dar şi psihică se obţin prin combinaţia sport-educaţie, poate că lucrurile ar sta cu totul altfel.

Săptămâna trecută, Vlad s-a întrecut pe sine şi a reuşit să demonstreze că un an întreg a muncit cu folos. A obţinut trofeul Petre Deac la concursul de înot de la Piteşti, pe categoria sa de vârstă. Şi eu şi taică-su am fost foarte mândri de el, iar acum aşteptăm să vedem rezultatele şcolare. Bineînţeles că toată lumea ne-a felicitat şi a urmat replica celebră: „Lăsaţi băiatul în pace, nu-l mai cicăliţi cu atâta şcoală!”. Am auzit îndemnul ăsta de atâtea ori şi am încercat să le explicat tuturor în atâtea feluri că nu se poate una fără alta, încât am obosit. Dragii mei, un mare sportiv nu trebuie să ştie să vorbească, să citească, să scrie corect? Nu are nevoie să socotească, să ştie anatomia corpului, să cunoască mai multe despre natură, geografie, istorie, etc? De ce ne vrem sportivii semianalfabeţi? NU găsesc răspuns la această întrebare, oricât m-aş strădui. Sau dimpotrivă... Excelenţele noastre nu trebuie să fie sănătoase din punct de vedere fizic_ Cum îşi pot ei îmbunătăţi activitatea creierului, dacă acesta şade într-un corp slăbit, fără vlagă, anemic?

De Ziua Copilului, dar şi în orice altă zi, îndemnaţi-vă copilul să facă mişcare, sport. Înşiraţi-i beneficiile alergării, înotului, jocului cu mingea, gimnasticii, etc... Spuneţi-i că în felul acesta creierul lui se va oxigena mai mult şi va putea găsi soluţii strălucite şi rapide la toate problemele cu care se confruntă, că inima lui va fi mai sănătoasă, că trupul lui va fi mai viguros. De asemenea, îndemnaţi-l să citească mai mult, să deseneze, să cânte, chiar dacă nu are voce, să memoreze poezii şi să dezlege rebusuri.

Contrar părerii multora că Vlad este făcut, născut doar pentru sport, el are şi alte preocupări. Îi plac cărţile, dar îi este lene să le citească, memorează cu uşurinţă poezii, îi place muzica, deşi nu are o voce extraordinară, povesteşte minunat şi îi plac problemele distractive. Aşa că tuturor celor care mă îndeamnă în fiecare zi să o las mai moale cu şcoala, le răspund că eu vreau un copil sănătos, nu geniu, nu sportiv de performanţă. Iar copiii nu pot fi sănătoşi dacă nu au o minte sănătoasă, într-un corp sănătos.

La mulţi ani tuturor copiilor, lui Vlad şi lui Alex în mod special, dar şi acelor copii, sportivi educaţi pe care îi cunosc: Alexia, Andrei, Carla, Alexandra, Alexandru, Sebastian, Ştefan, Răzvan, Karina şi câţi alţii...

Cu dragoste,

Andreea

Concursul din Austria - 5 medalii de aur pentru Vlad, experienţă pentru mine

Nu mai este nevoie să spun că a fost o reuşită concursul internaţional de înot din Austria. Organizarea a fost grozavă, călătoria obositoare, dar ne-am întors acasî cu 5 medalii de aur şi o binemeritată şi muncită cupă. Adică Vlad, pentru că eu m-am întors cu ceva mai multă experienţă şi gustul amărui al sentimentului că undeva, la un moment dat, românii se pot considera un soi de rasă uşor inferioară. Dar asta este o cu totul altă poveste. Despre întrecerea în sine, numai cuvinte de laudă. Tonia şi Carla nu s-au făcut de ruşine, ba dimpotrivă. Sper ca această competiţie să le fi ambiţionat şi mai mult şi să fi fost o experienţă benefică, aşa cum a fost şi pentru mine, căci şi eu am participat pentru prima dată la o competiţie internaţională ca antrenor. Postez câteva fotografii cu micii campioni, cu bazinul de la Steyr şi cu competiţia.

Fair play, doar o vorbă-n vânt!

Primul concurs „pe bune“ al lui Vlad, în care a concurat cu copii de vârsta lui trebuia să însemne o experienţă de neuitat. Şi aşa a şi fost, numai că a avut mai multe conotaţii negative decât pozitive. După atâta muncă şi emoţii, Vlad a câştigat locul I la bras (50 m, în bazin descoperit) şi locul III la liber. Numai că s-a întors acasă doar cu diplome căci medaliile şi cupa au fost date de organizatori - Bucharest Sport Club, copiilor care s-au calificat sub el. Motivul o să vi se pară incredibil: nu este din Bucureşti. Concursul se numeşte Cupa Municipală la înot pentru copii de 7-9 ani şi se desfăşoară la Bucureşti şi pe acest principiu au mers şi organizatorii. Premiile trebuie să le primească bucureşttenii. Ce dacă un copil de la Constanţa a scos nişte timpi extraordinari şi s+a calificat printre primii? El nu primeşte decât o hârtie.
Organizatorii şi sponsorii, oricare au fost ei, sper să treacă prin aceleşi stări prin care am trecut eu ca mamă vizavi de dezamăgirea şi „eşecul“ copilului meu - că îmi venea să mă duc până la Bucureşti să mor cu ei de gât. Mi-a trecut, dar nu de tot. Şi mi-a trecut pentru că Vlad mi-a zis că băieţelul de pe locul II care a luat cupa în locul lui a fost foarte supărat că nu a câştigat el proba de bras. Şi când mi-a zis asta Vlad părea mai degrabă trist pentru băieţelul respectiv decât pentru că lui i se făcuse o mare nedreptate.
Ideea este că, cel puţin la acest concurs, fair play-ul sportiv a rămas o simplă vorbă în vânt. De corectitudine nu mai vorbesc. M-am indignat şi mi-a trecut pentru că am experimentat sentimentul de atâtea ori încât m-am învăţat să-l trec repede la capitolul „şi altele“. Stau însă şi mă gândesc dacă este sănătos şi corect ca Vlad să experimenteze aceste sentimente... De aceea m-am hotărât să scriu. Peste tot. Să spun tuturor. Nu cu mânie, nu cu forţa, ci ca un fapt. Poate că dacă se duce vorba, se schimbă ceva. Sper. Continui să sper că se poate schimba ceva cu ... vorba.
Rezultatele la concurs au fost următoarele:
Locul I la 50 m bras, copii 2003, cu 00:58,03
Locul III la 50 m liber, copii 2003, cu 00:43,59
Andreea Rogoveanu