M-am hotarat sa scriu cate ceva
despre inotul de performanta, despre sport in general, pentru ca am observat ca
multi parinti dintre cei care isi indeamna copiii spre un sport, insa ei insisi
nu au practicat vreodata unul, pun semnul egal intre sport si performanta. “Eu
il aduc la inot, dar nu vreau performanta”. Fraza aceasta am auzit-o in
repetate randuri din gura parintilor unor copilasi de-o schioapa (si aici nu
exagerez deloc, copiii avand 2, 3 sau 4 ani) veniti pentru prima oara la o
lectie de inot. Cele ce urmeaza poate o sa-i uimeasca pe unii: sportul nu
inseamna performanta. Sportul este, in primul rand, si inainte de toate,
miscare si sanatate intr-un mediu organizat. Este un joc, daca vreti, care, ca
toate celelalte jocuri, are reguli ce trebuie respectate, are un coordonator de
joc (in cazul inotului vorbim despre antrenor) si exista consecinte (ca sa nu
le spun “pedepse” ca suna rau) in cazul celor care nu respecta regulile
jocului. Atat timp cat copilul invata sa respecte regulile jocului, el va
invata si sa inoate sau sa joace fotbal, baschet, sa danseze (si da, dansul
este si el un sport), etc. Respectand
regulile, stabilite de la bun inceput de antrenor, copilul va reusi in ceea ce
face. Aici intervine un alt aspect. Unii copiii ajung sa invete mai repede,
altii mai lent. Fiecare cu ritmul lui, o sa-mi spuneti. Adevarat, trebuie sa
tinem cont de ritmul lor de invatare, care este insa strans legat de dorinta
lor. Adica, un copil care isi doreste sa realizeze ceva, orice, invata mult mai
repede decat unul care spune “Nu pot” (in fapt, este “Nu vreau”). Toti copiii
pot. De acest lucru sunt absolut convinsa.
Totul este sa-si doreasca. Daca un parinte se lasa impresionat si manipulat de
niste lacrimi si explicatia “Nu pot”, copilul are de pierdut din start. Trebuie
inteles acest “NU pot”, sinonim cu “Nu vreau”, si cautata cauza lui. Este
posibil sa nu-i placa instructorul/antrenorul, sa nu-i priasca atmosfera din
bazin. Este poate deranjat de un coleg de grupa, i s-a intamplat ceva
nepotrivit in timpul lectiilor sau, pur si simplu, are ceva de dovedit
parintilor (vorbim aici de o confruntare inconstienta, de un tip de comunicare
pe care parintii il ignora de obicei). Si nu intru in prea multe amanunte
pentru ca exista carti de specialitate si profesionisti care va pot indruma in
acest sens; trebuie doar sa vreti acest lucru. Cam asa stau lucrurile cu
sportul, in general. Sfatul meu:
incercati sa fiti perseverenti in ceea ce va propuneti cu copilul si daca
vedeti ca dupa o perioada nu se inregistreaza niciun progres in evolutia lui,
atunci incercati alt sport. Insa nu izolati copiii de aceasta latura importanta
pentru dezvoltarea lor fizica, psihica si
emotionala. Sportul (miscarea) se practica toata viata, performanta nu.
Si revenim la performanta.
Performanta inseamna ani de munca, zeci de ani. Ea se obtine in timp, cu
perseverenta, ardoare, spirit de competie crescut, determinare, vointa,
sacrificii, in detrimentul jocului de care v-am povestit mai sus. Nu orice
copil care are talent, invata repede, are aptitudini fizice si psihice deosebite
poate obtine performanta. Cei mai multi dintre ei se “pierd” pentru ca nu au
determinarea sau vointa; nu au rabdarea si dorinta; nu sunt dispusi la
sacrificii; nu vor sa renunte la joc. Si este in regula. Este foarte OK.
Lasati-l pe copil sa aleaga acest aspect. Si sa aleaga in cunostinta de cauza.
Un copil fortat de parinti sa ajunga la performanta, fie ca vorbim despre sport
sau matematica va fi, in cele din urma, pierdut pentur domeniul respectiv.
Ganditi-va ca performanta inseamna acel punct maxim din viata unui om (vezi o
medalie olimpica, un premiu Nobel, o recunoastere internationala), iar pentru
acest unic moment copilul, apoi adolescentul, tanarul si, in cele din urma, adultul
munceste zeci de ani, renunta la multe lucruri, trece prin adevarate furci
caudine. Sunt cunoscute zeci de cazuri in sport, ca si in matematica sau
inventica. Nu trebuie sa cautam prea departe de noi ca sa gasim inotatori de
mare performanta care au renuntat dupa momentul lor de glorie la a intra in apa
(!!!) sau genii ale matematicii care au refuzat sa mai aiba de-a face cu
cifrele o viata intreaga. Daca merita sau nu tot acest efort nemaipomenit nu ne
poate lamuri decat cineva care a trecut prin el. Din postura de parinte de sportiv poti doar
sa-I oferi sprijin material si emotional, sa nu
iei decizii in numele lui si sa-i le respecti, chiar daca nu-ti convin,
sa-l impingi mereu de la spate (pentru ca are nevoie de asta). Ar mai fi multe
de spus despre performanta si chiar as avea de povestit despre viata unui
parinte de sportiv, insa nu face obiectul discutiei de fata.
Eu v-as sfatui doar sa fiti
intransigenti in ceea ce priveste sportul si sustinatori in cazul performantei.